Primul teaser pentru OnePlus 8T este aici și îl are pe Robert Downey Jr. în rolul principal (Video)

2.111 ori
<b>Primul teaser pentru OnePlus 8T este aici și îl are pe Robert Downey Jr. în rolul principal (Video) </b>La câteva zile distanță de la aflarea veștii că OnePlus 8T s-ar putea lansa pe data de 14 octombrie, iată că astăzi la început de săptămână descoperim și primul teaser oficial asociat noului telefon

La câteva zile distanță de la aflarea veștiiOnePlus 8T s-ar putea lansa pe data de 14 octombrie, iată că astăzi la început de săptămână descoperim și primul teaser oficial asociat noului telefon. În rolul principal se află ambasadorul brandului și anume Robert Downey Jr. care ne dezvăluie că următorul telefon al companiei chineze se va lansa curând și că acesta va fi rapid, probabil cu accentul pe conexiunea 5G.

OnePlus 8T

Recent am văzut smartphone-ul și în randări care dezvăluiau un look a la Samsung, cu trecerea la un modul foto dreptunghiular în spate. Știm că OnePlus 8T va avea ecran Fluid AMOLED de 6.55 inch cu rezoluție FHD+, HDR10+ și rată de refresh de 120Hz - un panou plat. Nu este clar dacă la interior apare noul procesor Snapdragon 865+ sau dacă OnePlus rămâne la varianta standard SD865.

În rest vom primi configurații cu 8 sau 12 GB RAM și 128 sau 256 GB stocare flash, cameră frontală de 32 mpx, iar în spate următorul setup quad: 48 mpx (OIS) + 16 mpx (ultra-wide) + 5 mpx (macro) + 2 mpx (bokeh). O altă schimbare vehiculată se va petrece la capitolul baterie acolo unde vom vedea suport Warp Charge 65W pentru unitatea de 4500 mAh integrată. 

Așteptăm noi teasere în perioada următoare și poate chiar confirmarea debutului!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×