Procesorul lui iPhone 13 a intrat în producţie; TSMC produce Apple A15

2.551 ori
<b>Procesorul lui iPhone 13 a intrat în producţie; TSMC produce Apple A15</b>Surse apropiate de TSMC, partenerul numărul 1 Apple pentru producţia de procesoare anunţă că a început producţia lui Apple A15. Acesta este cipsetul care se va afla la interiorul lui iPhone 13, iar faptul

Surse apropiate de TSMC, partenerul numărul 1 Apple pentru producţia de procesoare anunţă că a început producţia lui Apple A15. Acesta este cipsetul care se va afla la interiorul lui iPhone 13, iar faptul că producţia începe acum înseamnă că noile iPhone-uri vor putea debuta în septembrie, în ciuda problemelor asociate crizei de cipuri.

Digitimes afirmă că Apple A15 are o cerere mai ridicată decât Apple A14. Se pare că va folosi aceeaşi tehnologie de 5 nm ca şi A14, iar în 2022 Apple ar trece la cipuri de 4 nm. Această scăpare ne bulversează puţin după câteva telefoane concept şi zvonuri că Apple ar ochi chiar un Apple M1 pentru un viitor iPhone. Acel cipset a făcut deja tranziţia de pe MacBook-uri şi Mac Mini pe iPad-uri în acest an.

Ce mai ştim despre iPhone 13? În afară de procesorul de 5 nm Apple A15, vom avea cam acelaşi design industrial ca la iPhone 12, cu mici modificări. E vorba despre bretonul micşorat şi mici schimbări la nivel de modul al camerei principale. Posibil să se mărească şi mai mult lentilele camerei şi să crească grosimea modulului. Cele 4 telefoane vor avea acelaşi diagonale ca şi generaţia trecută: un iPhone 13 Mini de 5.4 inch, două modele de 6.1 inch (iPhone 13 şi iPhone 13 Pro), dar şi un iPhone 13 Pro Max de 6.7 inch.

Se va face trecerea la refresh rate de 120 Hz pe variantele Pro şi Pro Max, în premieră pe un iPhone. Având în vedere că vor include un panou LTPO, va fi un refresh rate adaptabil, care poate scădea şi la 10 Hz sau chiar 1 Hz atunci când sunt afişate imagini statice.

Am putea avea în sfârşit şi Always On Display pe iPhone-uri. Rămâne de văzut şi dacă primim un design fără port Lightning, cum se tot zvonea, prin aluzii la "marea trecere la wireless".

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×