"Puf de piersică" e culoarea Pantone 2024 pe care Motorola RAZR 40 Ultra și Edge 40 Neo o adoptă deja (Peach Fuzz)

1.764 ori
<b>"Puf de piersică" e culoarea Pantone 2024 pe care Motorola RAZR 40 Ultra și Edge 40 Neo o adoptă deja (Peach Fuzz)</b>La final de an vedem dezvăluirea "Culorii anului" viitor, semnată Pantone. În 2024 e vorba despre Peach Fuzz, adică "puf de piersică", iar Motorola, ca partener Pantone ne oferă deja două telefoane în această nuanţă. E vorba despre RAZR

La final de an vedem dezvăluirea "Culorii anului" viitor, semnată Pantone. În 2024 e vorba despre Peach Fuzz, adică "puf de piersică", iar Motorola, ca partener Pantone ne oferă deja două telefoane în această nuanţă. E vorba despre RAZR 40 Ultra şi Edge 40 Neo

Motorola are parteneriate anuale cu Pantone de câţiva ani deja, lansând terminale în nuanţe ca Viva Magenta, culoarea anului 2023. Acum au debutat Moto RAZR 40 Ultra şi Edge 40 Neo pe nuanţa Pantone 13-1023 Peach Fuzz. E un soi de combinaţie între bej, portocaliu deschis şi "cupru". Ce reprezintă noua nuanţă? "O atingere de catifea a unei piersici", "sentimentul de comunitate, colaborare, aducerea împreună a oamenilor".

Motorola

Ambele telefoane Moto mai sus amintite primesc nuanţa aplicată pe un finisaj de piele vegană. Terminalele nu au specificaţii diferite şi nici preţ diferit faţă de versiunile clasice. Moto RAZR 40 Ultra are ecran pliabil AMOLED de 6.9 inch, 8 sau 12 GB RAM, CPU Snapdragon 8+ Gen 1 şi ecran extern de 3.6 inch, cu aplicaţii full screen. 

Aduce şi camera principală de 12 MP cu OIS şi ultrawide de 13 MP cu autofocalizare. Motorola Edge 40 Neo are ecran P-OLED de 6.55 inch, CPU MediaTek Dimensity 7030, 8 GB sau 12 GB RAM, dar şi o cameră de 50 MP cu stabilizare optică. Camera sa selfie de 32 MP filmează în 4K. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×