Scriam în noiembrie despre o dispută între Qualcomm şi ARM, una pe bază de încălcarea unor licenţe. Aparent ARM e nemulţumită că Qualcomm a cumpărat Nuvia pentru 1.4 miliarde de dolari şi va folosi tehnologii rivale, fentând plăţile spre ARM. Iar semnele se văd deja: Snapdragon 8 Elite nu mai are nuclee ARM, ci Oryon, produse de Qualcomm. Ei bine, în urma procesului, Qualcomm a repurtat deja prima victorie.
Un juriu federal din Delaware a decis pe 20 decembrie 2024 că Qualcomm nu a încălcat în vreun înţelegerea cu ARM prin achiziţia Nuvia din 2021. Acel startup fusese fondat de 3 foşti ingineri Apple, apropo. Bătălia dintre ARM şi Qualcomm dura de 2 ani deja, ARM susţinând că gigantul din lumea cipurilor a folosit în mod incorect designurile de cipuri licenţiate spre Nuvia înainte de achiziţie.
Practic în loc să plătească ARM, Qualcomm a cumpărat tehnologie ARM prin Nuvia. Există în continuare posibilitatea unui alt proces, deoarece juriul nu a stabilit clar dacă şi Nuvia şi-a încălcat contractul cu ARM. Ca urmare a achiziţiei Nuvia, cei de la Qualcomm au venit cu produse precum cipurile Snapdragon X, care se găsesc pe laptopurile Copilot Plus.
Documentele interne ale companiei arată totuşi că Qualcomm a făcut economii de peste 1 miliard de dolari pe an în plăţi care ar fi mers spre ARM. Din 2022 încoace Qualcomm plăteşte licenţe spre ARM mult mai joase decât ce plătea Nuvia. S-a încercat o înţelegere între cele două companii, dar procesul a rămas singura soluţie până la urmă. ARM a specificat apoi că licenţele acordate Nuvia nu mai erau valide şi că "Qualcomm trebuie să distrugă tehnologia creată de Nuvia cu ARM".
Ceea ce nu s-a întâmplat....