Anul trecut pe vremea asta eram surprinşi să vedem că Google şi Microsoft făcea lobby pe lângă Guvernul american pentru a putea continua să colaboreze cu Huawei. Între timp acele companii s-au lăsat păgubaşe şi au înţeles direcţia în care merge administraţia Trump. Acum Qualcomm pare a sări în apărarea Huawei sau mai bine zis gigantul cipset-urilor îşi vede interesul, făcând lobby la autorităţile americane pentru a le permite să vândă cipuri pentru telefoanele Huawei 5G.
Contextul? Are de-a face cu numărul 15. De pe 15 septembrie TSMC nu mai poate furniza procesoare pentru Huawei şi 15 milioane de cipseturi mai are Huawei în stoc (unităţi Kirin 1000 aparent). În ultimele zile s-a zvonit şi că odată terminat parteneriatul cu TSMCdispare şi seria Kirin, iar Huawei va trebui să opteze pentru procesoare SMIC şi MediaTek. Aici intră în ecuaţie şi Qualcomm care vrea să colaboreze cu Huawei şi să îi furnizeze cipseturile aferente.
Reprezentanţii creatorului seriei Snapdragon s-au întâlnit cu autorităţile americane pentru a discuta despre un parteneriat cu Huawei. Zvonurile afirmă deocamdată că Huawei s-a orientat spre o colaborare cu MediaTek, dar nu ştim dacă acea companie va putea furniza destule procesoare. Qualcomm are putea rata un contract de 8 miliarde pe an dacă nu prinde parteneriatul cu Huawei. Cele două companii au mai colaborat în trecut, iar Qualcomm a furnizat cipuri pentru telefoane low end şi midrange Huawei, dar nu şi pentru flagshipuri ce e drept.
Qualcomm a folosit şi o argumentaţie deşteaptă pentru a convinge autorităţile americane: rivalii străini vor avea un avantaj asupra companiei americane Qualcomm dacă ea nu colaborează cu Huawei. Wall Street Journal a pus mâna pe prezentările PowerPoint folosite la întâlnire, deci lucrurile sunt cât se poate de reale.
Până acum câteva companii au fentat interdicţia americană pentru a colabora cu firme din China, inclusiv Huawei: Intel, Micron şi Xilinx. Şansele Qualcomm sunt mici, dar ele există şi ar putea stabili un precedent.