Qualcomm ar putea colabora din nou cu Samsung pentru fabricarea noilor sale cipuri pe 2nm, potrivit declarațiilor recente ale CEO-ului Cristiano Amon. Deși Samsung a refuzat să comenteze oficial, zvonurile despre o revenire a parteneriatului par destul de solide, mai ales în contextul în care designul cipului este, aparent, deja finalizat. Mai jos avem detalii!
Ultima oară când Samsung a produs un cip Snapdragon a fost în 2022, cu prima generație de Snapdragon 8 Gen 1. Din păcate pentru ambele companii, acel model a avut probleme serioase în ceea ce privește temperaturile și eficiența energetică. În plus, randamentul producției nu a fost pe placul Qualcomm, motiv pentru care a decis atunci să încheie un contract cu TSMC, lider chiar și în acest moment pe partea de producție.
Acum, însă, Qualcomm pare dispusă să revină la Samsung, semn că sud-coreenii fac eforturi reale să își repare reputația pe segmentul de producție de cipuri avansate. Se pare că noul șef al diviziei de semiconductori are misiunea dificilă de a aduce profit în acest segment, iar parteneriatele recente (cum ar fi cel cu Tesla pentru cipuri AI) arată că lucrurile încep să se miște.
Deocamdată nu e clar dacă viitorul Snapdragon 8 Elite Gen 6 va fi fabricat de Samsung sau dacă Qualcomm are în plan o linie paralelă de cipuri. Totul depinde de încrederea pe care Samsung o poate recâștiga. Știm totusi sigur că bătălia pentru 2nm e în toi, iar sud-coreenii au cumva un avantaj, având în vedere că Exynos 2600 a fost deja anunțat, fiind primul cipset din lume fabricat pe un proces de litografiere de 2nm.


