realme 8i este acum disponibil în România! Debutează și unul dintre cele mai accesibile smartphone-uri de pe piață, realme C11

1.766 ori
<b>realme 8i este acum disponibil în România! Debutează și unul dintre cele mai accesibile smartphone-uri de pe piață, realme C11</b>Cei de la realme ne anunță azi prin intermediul unui comunicat de presă că realme 8i a ajuns oficial și în România. Acest model nu vine singur, tot astăzi fiind anunțat pe plan local și modelul realme C11. Detalii despre cele două modele avem mai jos

Cei de la realme ne anunță azi prin intermediul unui comunicat de presă că realme 8i a ajuns oficial și în România. Acest model nu vine singur, tot astăzi fiind anunțat pe plan local și modelul realme C11. Detalii despre cele două modele avem mai jos.

realme 8i

realme 8i

Acest model vine cu display LCD de 6.6 inch în diagonală, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz.  Atenție, chiar dacă vorbim despre un panou IPS, compania susține că poate afișa un negru adânc, luminozitate coborând până la 1 LUX. Acest display poate afișa nuanțe din spectrul DCI-P3 cu o precizie de 100% și este cel mai ieftin smartphone din portofoliul companiei cu rată de refresh de 120Hz. În partea din față se află o cameră selfie de 16 MP, iar în spate regăsim un setup format din 3 senzori foto: cameră principală de 50 MP cu deschidere f/1.8 și doi senzori a câte 2 MP (Macro și Monochrome).

realme 8i

La interiorul smartphone-ului se află un cipset Helio G96 de la MediaTek, dar și 4 GB de memorie RAM și 64 GB de stocare în versiunea disponibilă în România. Telefonul vine și cu funcție pentru extinderea memoriei RAM folosind o parte din stocare, iar slotul MicroSD este prezent aici. Bateria este o unitate de 5000 mAh, iar alimentarea se realizează la 18W prin intermediul alimentatorului din pachet.

Pe plan local se comercializează varianta Space Black, în configurație cu 4 GB RAM și 64 GB de stocare. Telefonul costă 949 lei

realme C11

realme  C11

Alături de realme 8i a debutat azi și modelul C11. El se remarcă prin suma de comercializare foarte mică și prin faptul că oferă strictul necesar pentru o experiență plăcută. Vine cu display de 6.5 inch (IPS), are rezoluție de 720 x 1560 pixeli și e echipat cu CPU-ul Helio G35. Are 32 GB de stocare + slot pentru cardurile MicroSD, 2 GB de RAM, baterie generoasă de 5000 mAh și rulează Android 10. 

Prețul acestui model în configurație cu 2 GB RAM și 32 GB stocare este de 499 lei.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×