Se pare că realme lucrează la un nou telefon accesibil și anume realme C65. Ar fi o variantă ceva mai accesibilă, similar din punct de vedere hardware cu realme C67. El a primit mai multe certificări recent, iar debutul pare să se apropie cu pași repezi. Ce știm despre acest telefon?
Telefonul e cunoscut după numărul de model RMX3910 și apare în baze de date importante precum TDRA, TUV, EEC și Camera-FV5 în Emiratele Arabe Unite. Asta înseamnă că sunt șanse mari ca telefonul să ajungă și în Europa. Vine cu baterie de 5000 mAh, iar alimentarea sa se va realiza la 45W în regim SuperVOOC.
Apar și detalii privind camera acestui device odată cu certificarea Camera FV-5. Se pare că vom găsi aici un senzor principal cu distanță focală echivalentă de 26.7 mm, cu deschidere F/1.8 și stabilizare electronică (EIS). Pare că vorbim despre același senzor de 50 MP integrat și pe realme C67.
Nu e încă clar ce procesor va avea sub capotă și ce display va pune realme pe acest model (LCD sau AMOLED). Pare promițător dacă privim spre acea încărcare la 45W pe fir, modelele low-end au parte de alimentare scăzută de obicei.
Mai multe detalii aflăm în următoarele zile.