realme GT 7 sosește oficial în Europa, alături de GT 7T; Baterii mari, camere îmbunătățite, răcire de top

1.755 ori
<b>realme GT 7 sosește oficial în Europa, alături de GT 7T; Baterii mari, camere îmbunătățite, răcire de top</b>realme a anunțat astăzi la nivel global seria GT 7, ce implică două telefoane high-midrange atractive. realme GT 7 și GT 7T aduc baterii mari (7000 mAh), CPU-uri MediaTek ce livrează peformanță crescută, panouri AMOLED generoase, cu refresh rate crescut

realme a anunțat astăzi la nivel global seria GT 7, ce implică două telefoane high-midrange atractive. realme GT 7 și GT 7T aduc baterii mari (7000 mAh), CPU-uri MediaTek ce livrează peformanță crescută, panouri AMOLED generoase, cu refresh rate crescut. Au parte de 4 actualizări software majore + 6 ani de update-uri de securitate, aduc răcire de top având design IceSense. Toate detaliile le aflați mai jos!

realme GT 7 5G

Varianta mai bine dotată din lineup este realme GT 7 5G. Apar și schimbări față de modelul anunțat din China, varianta din Europa fiind ușor upgradată la nivel de CPU. Începem însă cu designul. E folosită aici o tehnologie de răcire numită IceSense, care folosește grafen și promite temperaturi cu până la 6°C mai mici față de sistemele clasice pe bază de cupru. Telefonul primește certificare IP69 pentru rezistență la apă și praf, aduce până la 16 GB RAM și 512 GB de stocare.

Ca cipset discutăm despre Dimensity 9400e, ce ia locul lui Dimensity 9300+ integrat pe varianta din China. Panoul AMOLED măsoară 6.8 inch în diagonală, oferă rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz. Senzorul pentru amprente e optic, fiind aplasat sub display. Primim cameră de 50 MP în partea din spate, una cu senzor de top, Sony IMX906, cu OIS. Apare și un senzor telephoto de 50 MP ce aduce zoom optic 2X + un senzor ultrawide de 8 MP. În fața apare un senzor selfie de 32 MP. 

Specificații realme GT 7 5G:

  • Procesor: MediaTek Dimensity 9400e
  • Ecran: 6,8" AMOLED, FHD+, 120Hz
  • Memorie: până la 16 GB RAM, 512 GB stocare
  • Camere spate: 50 MP principal (IMX906, OIS), 50 MP telefoto (2x), 8 MP ultrawide
  • Cameră frontală: 32 MP
  • Baterie: 7.000 mAh, încărcare rapidă 120W
  • Răcire: IceSense cu grafen
  • Certificare: IP69, NFC, Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4
  • Sistem de operare: Realme UI 6.0 pe Android 15
  • Actualizări garantate: 4 ani OS, 6 ani securitate

realme GT 7 5G vine în nuanțele IceSense Black și IceSense Blue, dar există și o ediție specială GT 7 Dream Edition, dezvoltată în colaborare cu Aston Martin. Adoptă o nuanță numită „Racing Green”, primește badge-uri argintii și vine într-o cutie personalizată cu husă exclusivă și ac de SIM în formă de mașină F1. E un model pentru colecționari și fani motorsport. 

Prețul variantei de top, GT 7, este de 799 de euro în configurație cu 12 GB RAM și 512 GB de stocare. E deja disponibil pe Amazon DE, aici.

realme GT 7T

La nivel vizual nu apar diferențe majore între cele două telefoane. Varianta GT 7T păstrează multe dintre caracteristicile importante, inclusiv panoul AMOLED de 6.8 inch în diagonală, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz. Sub capotă apare un procesor Dimensity 8400 Max, 12 GB de memorie RAM și 512 GB de stocare. 

Camera principală primește un senzor IMX896 în acest caz, de 50 MP, cu OIS + un senzor ultrawide de 8 MP. Dispare deci camera telephoto în acest caz. În față apare același senzor de 32 MP integrat în decupaj bulină. În interior se află o baterie de 7000 mAh ce primește încărcare rapidă la 120W, la fel ca în cazul variantei 7T. Terminalele ajung de la 0 la 50% în 14 minute de încărcare, iar o alimentare completă se realizează în aproximativ 40 de minute.

Specificații realme GT 7T:

  • Procesor: MediaTek Dimensity 8400-Max
  • Ecran: 6,8" AMOLED, FHD+, 120Hz, 1.800 niți
  • Memorie: până la 12 GB RAM, 512 GB stocare
  • Camere spate: 50 MP principal (IMX896), 8 MP ultrawide
  • Cameră frontală: 32 MP
  • Baterie: 7.000 mAh, încărcare rapidă 120W
  • Certificare: IP69, NFC, Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4
  • Sistem de operare: Realme UI 6.0 pe Android 15
  • Actualizări garantate: 4 ani OS, 6 ani securitate

Telefonul vine în nuanțele IceSense Black, IceSense Blue, respectiv Racing Yellow. În configurație cu 12 GB RAM și 256 GB de stocare costă 649 de euro pe Amazon DE.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×