realme GT Neo 5 e acum oficial! Primul smartphone cu încărcare la 240W are design de flagship, cameră de top și LED RGB pentru notificări în partea din spate

8.601 ori
<b>realme GT Neo 5 e acum oficial! Primul smartphone cu încărcare la 240W are design de flagship, cameră de top și LED RGB pentru notificări în partea din spate</b>realme tocmai a anunțat unul dintre cele mai interesante smartphone-uri din portofoliul său. Au fost multe teasere și chiar materiale promoționale ajunse pe web în ultimele zile, însă acum realme GT Neo 5 e oficial. A debutat în China pentru moment

realme tocmai a anunțat unul dintre cele mai interesante smartphone-uri din portofoliul său. Au fost multe teasere și chiar materiale promoționale ajunse pe web în ultimele zile, însă acum realme GT Neo 5 e oficial. A debutat în China pentru moment, aduce încărcare fulger la 240W pe fir, un design de flagship și o cameră cu senzor Sony de top în partea din spate. Revine chiar și LED-ul de notificări odată cu acest smartphone, doar că el este amplasat în partea din spate. Detalii avem mai jos.

realme GT Neo 5 aduce un display plat de 6.74 inch în diagonală, un panou AMOLED cu refresh rate de 144Hz și rezoluție 1.5K (2772 x 1240 pixeli). Ecranul aduce o luminozitate de până la 1400 nits în peak, HDR10+ și poate afișa până la 1 miliard de culori (10-bit). Gamerii primesc, de asemenea, touch sampling rate de 1500Hz. Telefonul are un design de flagship. Vine cu sticlă în față și în spate + margini fabricate din aluminiu.

În spate găsim un element distinctiv și important. E vorba despre o zonă LED RGB în forma literei „C”. Luminează în diferite culori pentru a anunța utilizatorul cu privire la notificări, apeluri sau când bateria este descărcată. Culorile pot fi personalizate, iar în timpul gamingului acest LED reacționează când depășești diferite achievement-uri.

Trecând la hardware, descoperim un procesor Snapdragon 8+ Gen 1 sub capotă. Există însă două versiuni ale telefonului. Cea cu încărcare la 240W vine în configurații cu 16 GB RAM și 256 GB sau 1 TB de stocare. GT Neo5 în variantă cu încărcare la 150W primește configurații cu 8 GB, 12 GB sau 16 GB RAM + 256 GB de stocare rapidă. Există și o diferență la nivel de baterie, modelul cu încărcare la 240W sosind cu o unitate de 4600 mAh, iar cel cu alimentare la 150W cu baterie de 5000 mAh.

În față descoperim o cameră selfie cu senzor Samsung de 16 MP, integrată în decupaj bulină. În spate se află un setup foto triplu ce implică un senzor principal Sony IMX890 de 50 MP, de 1/1.56 inch, cu OIS (F/1.9). I se alătură un senzor ultrawide de 8 MP (unghi de 112 grade) și unul macro de 2 MP. realme a adus aici și o soluție de răcire cu vapor chamber și mai multe straturi de grafit. Conform companiei, capacitatea bateriei ajunge la 80% abia după 1600 de cicluri de încărcare de la 0 la 100%. 

Telefonul vine în 3 culori și e disponibil momentan doar în China. Iată prețurile pentru configurația de top, cu alimentare la 240W pe fir:

  • 16 GB RAM + 256 GB stocare - 470 dolari
  • 16 GB RAM + 1 TB stocare - 515 dolari

Varianta cu alimentare la 150W pe fir:

  • 8 GB + 256 GB - 368 dolari
  • 12 GB + 256 GB - 400 dolari
  • 16 GB + 256 GB - 427 dolari
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×