realme a confirmat deja că va lansa noau serie de telefoane Neo5 în luna februarie. Totuși, abia azi aflăm data cu exactitate. Se pare că va sosi pe 9 februarie în China, dar sunt șanse mari ca cel puțin un model din lineup-ul realme GT Neo5 să fie prezentat în cadrul târgului tehnologic MWC 2023, organizat în Barcelona. Detalii avem mai jos.
Principalul model din serie este realme GT Neo5, cel cu alimentare la 240W pe fir. Este primul telefon din lume care suportă o asemenea putere de încărcare. Am aflat deja câteva detalii privind specificațiile sale, telefonul făcându-și recent apariția chiar și în GeekBench. Totuși, ar exista și o variantă ce suportă alimentare la 150W pe fir, versiunea „Vanilla”. Dacă omitem capacitatea bateriilor și puterea de încărcare, restul specificațiilor sunt identice.
realme GT Neo5 ar primi un display OLED de 6.74 inch în diagonală, cu rezoluție 1.5K și refresh rate de 144Hz. Ar aduce senzor pentru amprente optic, cameră selfie de 16 MP integrată în decupaj bulină, iar la interior s-ar afla un procesor Snapdragon 8+ Gen 1. GT Neo5 vine cu până la 16 GB de memorie RAM LPDDR5, dar și cu 1 TB de stocare UFS 3.1. În spate se află un senzor principal de 50 MP, Sony IMX890, dar și o cameră ultrawide de 8 MP și una macro de 2 MP.
Nu am văzut fotografii oficiale cu acest model încă, dar se vehiculează că telefonul va include și un sistem de iluminare RGB. În plus, ar primi senzor IR (infraroșu) pentru controlarea altor dispozitive. Pe 9 februarie sosește în China, iar pe web se vehiculează că va fi prezentat în Europa în cadrul MWC 2023, la finalul lunii februarie.