realme urmează să lanseze un nou telefon de top, succesor direct pentru modelul GT3 Pro. Se cunosc deja informații cu privire la realme GT5 Pro, am văzut teasere, iar lansarea e programată pentru data de 7 decembrie. Treptat iată că apar mai multe informații, compania dând startul unei campanii de teasing. Azi descoperim design-ul frontal al terminalului.
realme GT5 Pro a apărut în baza de date TENAA deja, astfel că designul e deja cunoscut. Totuși, azi se confirmă faptul că primim un panou curbat pe 4 laturi în acest caz. Imaginea de mai sus a fost postată pe pagina Weibo oficială a companiei. GT5 Pro e comparat cu un alt telefon, astfel că ies în evidență marginile înguste și ecranul ușor curbat.
Dacă leak-urile din trecut sunt corecte vorbim despre un display OLED de 6.78 inch în diagonală cu refresh rate de 144Hz și rezoluție 1220p. E posibil ca acest ecran să nu încurce gamerii, doar colțurile fiind curbate, în stilul lui Huawei P40 Pro. Momentan cunoaștem faptul că terminalul va primi un procesor Snapdragon 8 Gen3, până la 24 GB de RAM și 1 TB de stocare în configurație de top.
Vine cu sistem de răcire avansat, iar la nivel de cameră ar trebui să primim un senzor foto de 50 MP Sony LYT-808. Telefonul ar putea debuta global în cadrul MWC 2024.