Realme X3 SuperZoom este cel mai nou telefon al sub-brandului Oppo, Realme, iar el a scăpat deja în specificaţii şi fotografii. Cel mai impresionant aspect al său e probabil camera periscop cu zoom 60x. Am avut deja o mostră cu Calea Lactee ca teaser şi acum vedem şi mostre de zoom... pe Pământ.
Telefonul e programat pentru un debut în Europa pe 26 mai şi a avut deja numeroase teasere. De această dată face poze unui turn cu ceas dintr-o capitală europeană. Vedem întâi un cadru cu zoom1X, cu nişte culori cam desaturate, apoi un cadru bunicel cu zoom 5X, deşi copacii sunt cam desaturati şi apoi avem o captură cam neclară la 60X, dar era de aşteptat asta.
Noul Realme are cameră periscop de 13 megapixeli şi personal nu mă dă pe spate cu aceste mostre. Tot ce pot spune e că detaliile sunt OK la 5X şi măcar nu avem over sharpening, dar am văzut şi mai bine de atât. Avantajul pozei la 60X e că face lizibil textul sau o imagine aflate la o distanţă mare, deci folosiţi telefonul ca... ochean.
Acest succesor pentru flagshipul Realme X2 Pro de anul trecut va sosi cu procesor Snapdragon 855+ la interior, până la 12 GB RAM şi o cameră principală de 64 de megapixeli, alături de o baterie de 4200 mAh, cu încărcare pe fir la 30W. Camera quad din spate mai include şi un senzor de 8 MP cu obiectiv ultrawide şi o cameră de 2 MP Macro.
Se mai pregăteşte şi un X3 5G pentru lansare, cu procesor Snapdragon 765G şi propriul său modul periscopic. Designul va fi similar cu al lui Realme 6, conform unei listări TENAA.





