Redmi 12 e poate telefonul de buget cu cel mai mare ecran; Iată specificaţiile sale

2.880 ori
<b>Redmi 12 e poate telefonul de buget cu cel mai mare ecran; Iată specificaţiile sale</b>Redmi 12 nu a sosit împreună cu seria Redmi Note 12 la început de an, dar acum se pregăteşte pentru debut. Tocmai a fost listat pe site-ul Xiaomi Portugalia şi pare să aibă cel mai mare ecran văzut de mine pe un telefon de buget

Redmi 12 nu a sosit împreună cu seria Redmi Note 12 la început de an, dar acum se pregăteşte pentru debut. Tocmai a fost listat pe site-ul Xiaomi Portugalia şi pare să aibă cel mai mare ecran văzut de mine pe un telefon de buget.

E vorba despre un panou de 6.79 inch, cu rezoluţie Full HD+. Acelaşi site Xiaomi Portugalia a dezvăluit şi specificaţii precum un refresh rate de 90 Hz şi un procesor MediaTek Helio G88. Telefonul are o cameră triplă cu senzor principal de 50 de megapixeli, secundar de 8 MP ultrawide şi unul de 2 MP Macro sau Bokeh. Are şi o cameră selfie de 8 MP şi o baterie de 5000 mAh, care se încarcă la 18W. 

Mai multe decât atât, Redmi 12 a primit şi un preţ pe acel site, de 209.99 euro. Încă nu e disponibil la vânzare, dar aflăm că va sosi pe albastru, argintiu şi negru. Avem parte şi de 4 sau 8 GB RAM şi 128 sau 256 GB stocare, iar pentru securitate primim un cititor de amprente, probabil integrat lateral. Există şi port USB-C jos, iar terminalul măsoară 8.17 mm în talie şi cântăreşte 198.5 grame.

Dacă şi la noi ajunge la sub 1000 lei ar putea fi hit, deşi îl avem şi pe Redmi Note 12 4G tot sub 1000 sau chiar 900 lei, cu un pachet ceva mai tentant hardware.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×