Redmi nu a abandonat ideea unui smartphone de gaming! Ar putea fi chiar cel mai ieftin telefon dedicat jocurilor de pe piață

1.634 ori
<b>Redmi nu a abandonat ideea unui smartphone de gaming! Ar putea fi chiar cel mai ieftin telefon dedicat jocurilor de pe piață</b>Redmi a lansat recent seria K40, un lineup care impresionează prin dotările excelente și prețul scăzut. Mulți au crezut chiar că acestea sunt smartphone-uri de gaming despre care se zvonea în trecut. Redmi K40 Pro iese în evidență, având un procesor

Redmi a lansat recent seria K40, un lineup care impresionează prin dotările excelente și prețul scăzut. Mulți au crezut chiar că acestea sunt smartphone-uri de gaming despre care se zvonea în trecut. Redmi K40 Pro iese în evidență, având un procesor Snapdragon 888 la interior și un preț de doar 355 de euro. Totuși, la un moment dat scriam că Redmi pregătește un telefon de gaming accesibil cu CPU MediaTek Dimensity 1200. Astăzi aflăm noi detalii despre acesta.

Gaming Phone Redmi

Faimosul zvonac Digital Chat Station a dezvăluit că Redmi va include elemente de design specifice unui telefon de gaming (e-sports), chiar dacă prețul va fi scăzut. Nu ne dezvăluie totuși dacă este vorba despre iluminare RGB, poate chiar un sistem de răcire activă. De asemenea, acesta spune că Redmi va optimiza modelul pentru jocuri și va include o mulțime de opțiuni care vor favoriza gaming-ul la cel mai înalt nivel.

Până acum cunoaștem că terminalul va fi destul de generos ca dimensiuni și destul de gros în talie. Prin urmare, chiar ar putea avea un sistem activ de răcire, dar și o baterie de 5000, poate 6000 mAh. Totodată, zvonacul a spus că terminalul va costa în jur de 260 de euro. Astfel, ar fi cel mai accesibil smartphone de gaming din acest an. Totodată, ar fi printre primele telefoane cu procesor flagship Dimensity 1200 la interior.

MediaTek a evoluat mult în ultimii ani, iar CPU-urile lor pot concura lejer cu procesoare Snapdragon de ultimă generație. MediaTek Dimensity 1200 se bate de la egal la egal cu Snapdragon 870 de exemplu, procesorul cu frecvență record de la Qualcomm. Dimensity 1200 este bazat pe un proces de fabricație de 6 nm și adoptă o configurație 1+3+4 cu un nucleu puternic Cortex A78 tactat la 3.0 GHz, 3x nuclee Cortex A78 de 2.6 GHz și 4x nuclee Cortex A55 de 2.0 GHz pentru eficiență energetică. 

Potrivit CEO-ului Redmi, Lu Weibing, primul smartphone de gaming de la Redmi ar trebui să fie dezvăluit chiar în această lună. Ciudat este că până acum nu am avut parte de scăpări majore legate de acest terminal. Totuși e posibil să sosească cu un ecran AMOLED Samsung E4, de foarte bună calitate cu refresh rate de cel puțin 144Hz.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×