Redmi Turbo 4 va debuta pe 2 ianuarie, primul smartphone cu procesor Dimensity 8400 Ultra

2.658 ori30-12-2024
Redmi Turbo 4 va debuta pe 2 ianuarie, primul smartphone cu procesor Dimensity 8400 Ultra

Anul 2025 va porni în forță și mă refer aici la noutăți din zona smartphone chiar în primele zile. Este și cazul lui Redmi Turbo 4 care are lansarea programată pentru data de 2 ianuarie 2025, ce-i drept în China, dar nu cred că va dura mult până îl vom vedea și global pentru că din ce indică zvonurile, telefonul de față va sosi global sub forma unui rebranding cunoscut drept POCO X7 Pro

Data lansării a fost confirmată chiar astăzi și la pachet avem imaginea detaliată de mai sus. Telefonul arată ca unul premium prin prisma construcției și a design-ului, chiar dacă inițial era văzut doar ca o simplă clonă de iPhone 15. Vom avea aici primul smartphone cu procesor Dimensity 8400 Ultra de pe piață.

Redmi Turbo 4

Primim și Android 15, până la 16 GB RAM, iar Redmi promite performanță de flagship în gaming, plus frame rate-uri stabile chiar și după ore bune de gameplay. Pe seama unor zvonuri anterioare știm că Redmi Turbo 4 va mai aduce și ecran LTPS 1.5K 120Hz plat, cameră principală de 50 mpx în spate și certificare IP68.

Va mai oferi scanner de amprente optic sub ecran și o baterie de 6500 mAh ce se încarcă la 90W pe fir. 


Taguri: Redmi Turbo 4 Lansare Specificatii Noutati Pret Dimensity 8400 Ultra

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.