Samsung a anunţat că va aduce funcţiile speciale din One UI 6.1 şi Galaxy AI şi pe terminale mai vechi încă de la debutul lui Galaxy S24. Acum aflăm şi când se va întâmpla asta şi ce modele sunt vizate.
Se pare că lansarea actualizării software va avea loc pe terminalele Galaxy mai vechi până la final de martie 2024. Vine la pachet cu funcţii Galaxy AI şi cele AI de la Google, precum Circle to Search, care îţi permite să încercuieşti ORICE pe ecran pentru a căuta pe Google. Avem şi Editare Generativă a fotografiilor, cu posibilitatea de a înlătura elemente nedorite din poze, a repoziționa obiecte sau persoane.
Poţi scăpa de reflexii în geamuri, de umbre pe faţă sau îndrepta obiecte strâmbe. Galaxy AI aduce şi Live Translate, care aduce traducere în timp real pentru apeluri telefonice, în 13 limbi. Plus sugestii când iei notiţe, pentru a schimba stilul de exprimare şi un rezumat al textelor pe care le ai pe telefon.
Iată lista de telefoane şi tablete care primesc One UI 6.1/Galaxy AI până la final de martie 2024:
- Galaxy S23
- Galaxy S23+
- Galaxy S23 Ultra
- Galaxy S23 FE
- Galaxy Z Flip 5
- Galaxy Z Fold 5
- Galaxy Tab S9
- Galaxy Tab S9+
- Galaxy Tab S9 Ultra