Alături de smartphone-ul Galaxy A55, cei de la Samsung au anunțat astăzi și lansarea lui Galaxy A35 - telefon care deși dintr-o altă serie, are multe în comun cu primul model amintit aici. Diferența se remarcă la nivel de procesor, cameră ultra-wide, configurații și cameră selfie. Descoperim ce are de oferit în rândurile de mai jos.
Pentru că vorbeam de cipset, Galaxy A35 aduce procesorul Exynos 1380 de pe A54, în timp ce A55 are un Exynos 1480 la bord. Sunt configurații cu 6 sau 8 GB RAM și 128 GB sau 256 GB stocare și avem și slot microSD. Telefonul pune la bătaie difuzoare stereo, ecran Super AMOLED 120Hz de 6.6 inch FHD+ și are și protecție Gorilla Glass Victus.
La capitolul camere suntem întâmpinați de o cameră frontală de 13 mpx iar în spate de setup triplu cu 50 mpx wide OIS + 8 mpx ultra-wide + 5 mpx macro. Samsung Galaxy A35 are fix aceeași baterie de pe A55, o unitate de 5000 mAh cu încărcare la 25W pe fir.
Avem și certificare IP67, soluție de securitate Knox Vault și 4 ani de actualizări OS majore, 5 ani de actualizări software de securitate. Prețul de pornire este de 380 de euro și avem câteva sume locale aici.