Samsung a anunţat astăzi noi cipuri de securitate, care sporesc securitatea terminalelor mobile, folosind noi tehnologii şi soluţii software. E vorba despre o nouă soluţie de securitate completă şi autonomă, care include un cip (S3FV9RR) Secure Element (SE), dar şi un software de securitate îmbunătăţit, care oferă protecţie pe terminalele mobile. Se oferă şi protecţie specială la stocarea izolată, la bootare, plată cu mobilul şi alte aplicaţii.
Cel mai nou cip de securitate a primit certificarea din partea Common Criteria Evaluation Assurance (CC EAL) 6+, nivelul de securitate cel mai înalt pentru o componentă de mobil. Nouă soluţie de securitate este bazată pe cea anunţată în februarie, Samsung S3K250AF, dar evoluată. Componenta premium este una foarte avansată, cu nivel de protecţie mai ridicat decât CC EAL 5+, trecând la CC EAL 6+.
Ca să fie lucrurile mai clare, aflaţi că telefoanele Galaxy S20 au cipuri de securitate dedicate, care le protejează de atacuri software şi hardware şi vă păstrează datele în siguranţă. Acum a sosit o nouă varianta de cipuri de securitate, cu noi certificări şi tehnologii. Cipul cel nou are spaţiu dublu de stocare faţă de predecesor şi suporta şi autorizare de terminal, hardware-based root of trust (RoT) şi funcţie secure boot. Odată cu iniţierea bootloader-ului este activat un lanţ de încredere prin care fiecare firmware cu chei aprobate este validat.
Mulţumită lui şi softului aferent, terminalul tău este aparat de atacuri malware şi actualizări neautorizate de soft. Sunt întrunite şi standardele criptografice de securitate care vor fi cerute de Android 11 pe viitor. Sunt şanse mari ca Galaxy Note 20 să fie lansat cu un cip de acest gen, deşi oficial ni se spune că nouă soluţie de securitate S3FV9RR va sosi din al treilea trimestru.




