Samsung Electronics ne informează astăzi că împreună cu Galaxy Community a generat peste 10 milioane de dolari, puşi la treabă pentru cauze globale, care împing umanitatea în faţă. A contribuit astfel la Programul Naţiunilor Unite Pentru Dezvoltare, iar fondurile au fost generate prin aplicaţia Samsung Global Goals.
Obiectivele Globale, numele acestei iniţiative lua naştere în 2015 şi oferă un model comun de repere ambiţioase pentru o lume mai echitabilă, justă şi durabilă până în 2030. Pe listă se află 17 Obiective Globale, care promovează colaborarea şi acţiunea colectivă pentru a combate inegalitatea, schimbări climatice, degradarea ecosistemelor, problemele în educaţie şi alte provocări globale.
Samsung a promis să furnizeze soluţii inovatoare în sprijinul Obiectivelor Globale, iar din 2019 desfăşoară un parteneriat cu PNUD pentru a lansa aplicaţia Samsung Global Goals. De atunci comunitatea globală Galaxy s-a alăturat mişcării, iar aplicaţia a devenit un instrument simplu, dar semnificativ, prin care oamenii pot face o diferenţă în viaţa de zi cu zi. PNUD sprijină politici şi iniţiative ale tinerilor în peste 100 de ţări şi sprijină peste 900 de parteneriate pentru tineri.
Aplicaţia Samsung Global Goals este instalată pe aproape 300 de milioane de dispozitive Galaxy din întreaga lume, inclusiv telefoane, tablete şi ceasuri inteligente. Prin intermediul aplicaţiei Samsung creşte conştientizarea cu privire la Obiectivele Globale, dând puterea utilizatorilor să facă mici acţiuni care conduc la schimbări majore (caritate, mai puțină poluare, educarea celor mici despre lumea în care trăim). Samsung şi-a aliniat business-ul global cu aceste obiective, mai precis strategia ESG corporativă.
Aici găsiţi Obiectivele Globale la care participă Samsung alături de comunitatea sa, iar aici găsiţi strategia companiei pentru un viitor sustenabil.