Samsung Galaxy A17 5G era teoretic aşteptat mai spre final de an, dar iată că apare de nicăieri, cu un debut pe 4 august 2025. Câţiva retaileri din Europa au listat deja telefonul înaintea lansării sale oficiale şi refuză să dea jos listarea, deci e totul cam... oficial. Hai să vedem ce oferă.
În primul rând aşteptările sunt să avem de-a face aici cu un telefon ce costa sub 250 de euro şi chiar aşa e. În Franţa e listat la 230 de euro în ediţia cu 4 GB RAM şi 128 GB stocare. În Spania e listat la 309 euro, pentru ediţia cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare. Noul telefon aduce un procesor Exynos 1330, un ecran cu protecţie superioară şi stabilizare optică pentru camera principală, de 50 MP.
Samsung Galaxy A17 optează pentru un ecran Super AMOLED de 6.7 inch, cu rezoluţie Full HD+ şi refresh rate de 90 Hz. Panoul are protecţie Gorilla Glass Victus şi vine cu un breton picătură, unde se ascunde camera selfie de 13 megapixeli. Ajunge la un maxim de luminozitate de 1100 de nits.
În spate găsim o cameră principală de 50 MP, cu stabilizare optică, plus una de 5 MP ultrawide şi una de 2 MP Macro. Bateria de 5000 mAh suportă încărcare la 25W pe fir. Handsetul are certificare IP54 pentru rezistenţa la apă şi praf şi beneficiază şi de slot microSD. Pe partea de software rulează Android 15 cu One UI 7.0 peste şi promisiunea a 6 ani de actualizări de OS şi 6 ani de security patch-uri.