Samsung Galaxy A56 5G apare în randări proaspete! Lansarea are loc curând

7.087 ori
<b>Samsung Galaxy A56 5G apare în randări proaspete! Lansarea are loc curând</b>Ca în fiecare an, după debutul celor mai noi flagship-uri, Samsung se concentrează pe lansarea unor terminale midrange populare. În acest an urmează să sosească modele ca Galaxy A56 5G, A36 5G, respectiv A26 5G. Am aflat multe detalii cu privire la aceste

Ca în fiecare an, după debutul celor mai noi flagship-uri, Samsung se concentrează pe lansarea unor terminale midrange populare. În acest an urmează să sosească modele ca Galaxy A56 5G, A36 5G, respectiv A26 5G. Am aflat multe detalii cu privire la aceste telefoane în ultimele săptămână, dar iată că azi cea mai așteptată variantă apare în imagini fresh. Mai jos avem detalii.

E vorba de fapt despre 4 GIF-uri publicate de către Evan Blass chiar astăzi. Ne oferă o imagine de ansamblu asupra designului adoptat de Galaxy A56 5G. În partea din spate apare un modul foto nou, alungit, ce implică 3 senzori foto + un bliț dual-LED. Marginile sunt drepte, cu excepția zonei „Key Island” care implică butoanele de volum și cel power on/off. 

Spatele aduce sticlă, terminalul are cameră selfie integrată în decupaj bulină, iar marginile nu sunt tocmai înguste. Seamănă destul de mult cu predecesorul în materie de design. Observăm și nuanțele sub care va debuta cu această ocazie. E vorba despre verde pal, negru, roz, respectiv alb. 

Galaxy A56 5G va primi un procesor Exynos 1580 de generație nouă, bazat pe un proces de litografiere de 4nm. Are parte de baterie de 5000 mAh, încărcare la 45W pe fir, iar în spate apare un senzor principal de cel puțin 50 MP care oferă filmare 4K. Va debuta alături de Galaxy A36 5G, model similar atât din punct de vedere al specificațiilor, cât și al designului. A36 5G va adopta însă un alt procesor, posibil un Snapdragon 7s Gen2

Nu e încă clar când va prezenta Samsung noile modele Galaxy A. Aș zice însă că lansarea va avea loc curând, luând în considerare că Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G soseau anul trecut, la jumătatea lunii martie. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×