Samsung a postat un nou teaser pentru un telefon accesibil cu ecran mare și baterie generoasă. Galaxy M02s se va lansa pe 7 ianuarie sub sloganul “Get Ready To Max Up”. Avem și clipul mai jos.
Se pare că telefonul va avea un ecran de 6.5 inch cu rezoluție HD+ tip Infinity-V, cu cameră selfie încadrată într-un notch tip picătură. Acesta ar fi recomandat pentru entertainment, clipuri video, browsing și chiar gaming. Samsung ne promite că telefonul va oferi o performanță bună în gaming mulțumită procesorului Snapdragon și celor 4GB de memorie RAM. Galaxy M02s integrează o baterie generoasă de 5.000 mAh, care ar trebui să ofere cu ușurință o zi întreagă de autonomie.
De asemenea, telefonul are o cameră triplă în spate. Multe dintre dotările sale rămân necunoscute, dar gigantul sud-coreean afirmă că Galaxy M02s va oferi o experiență de vizualizare bună, autonomie generoasă, multitasking și o experiență de gaming decentă. Noul smartphone ar veni la un preț estimativ de 137 de dolari. Nu ni se oferă informații nici despre setup-ul camerei, sistemul de operare sau capacitatea de stocare.
După debutul din India, telefonul ar trebui să se lanseze și pe alte piețe, inclusiv în Europa. Acest smartphone ar urma să concureze cu modelele accesibile de la Poco, Realme, Xiaomi și Oppo. Se poate dovedi un hit dacă Samsung reușește să ofere cele promise la acest preț atractiv. În continuare, ne rămâne să așteptăm debutul de pe 7 ianuarie.