Samsung Galaxy M21 ajunge în România: battery phone de 6000 mAh cu ecran Super AMOLED mare, cameră de 48 MP

7.149 ori
<b>Samsung Galaxy M21 ajunge în România: battery phone de 6000 mAh cu ecran Super AMOLED mare, cameră de 48 MP</b>Samsung Galaxy M21 este unul dintre cele mai atractive telefoane midrange ale anului dacă ţinteşti strict spre o baterie mare. Are o baterie de 6000 mAh şi a fost prezentat oficial în martie în India. Acum aflăm că a sosit în Europa

Samsung Galaxy M21 este unul dintre cele mai atractive telefoane midrange ale anului dacă ţinteşti strict spre o baterie mare. Are o baterie de 6000 mAh şi a fost prezentat oficial în martie în India. Acum aflăm că a sosit în Europa şi tocmai a primit o dată de lansare în România. Avem detalii mai jos.

Telefonul este realizat din policarbonat şi măsoară 8.9 mm în talie şi cântăreşte 188 de grame. Are un ecran Super AMOLED de 6.4 inch cu rezoluţie Full HD+. Bateria sa de 6000 mAh este punctul forte, promiţând o autonomie de cel puţin o zi şi încărcându-se la 15W. La interior găsim procesorul Exynos 9611, văzut deja în acţiune pe Galaxy A51 şi pe tableta proaspăt anunţată Galaxy Tab S6 Lite.

La bord mai avem şi 4 GB RAM şi 64 GB stocare, plus un slot microSD. În spate se află o cameră triplă, cu senzor principal de 48 de megapixeli, alături de o cameră ultrawide de 8 MP, cu unghi de captură de 123 de grade, dar şi o cameră Bokeh de 5 MP. Într-un breton picătură în ecran găsim şi camera selfie de 20 MP.

Pentru securitate există un cititor de amprente în spate. Terminalul se va găsi pe negru sau albastru. Dispune şi de două sloturi SIM, conectivitate 4G, USB-C, VoLTE şi WiFi dual band. Samsung Galaxy M21 va fi disponibil comercial în România începând cu luna mai, pe site-ul Samsung.com/ro şi pe eMAG.ro. Nu avem încă preţ, dar nu mă aştept să sară de 200 de euro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×