Compania sud-coreeană, Samsung, se străduiește în ultimul timp să aducă conexiunea 5G în zona entry-level și midrange. Deja din seria Galaxy A multe smartphone-uri au parte de această caracteristică, însă primul dispozitiv din lineup-ul Galaxy M cu conexiune 5G va fi Galaxy M42 5G. Despre existența acestui model aflam în urmă cu o lună, însă astăzi a apărut un teaser video care indică faptul că lansarea se apropie în ritm accelerat. Avem detalii mai jos.
Pare-că telefonul va sosi pentru prima dată în India, iar zvonacul Mukul Sharma a dezvăluit deja un teaser pe Twitter. În acest clip scurt apare mascota seriei M de la Samsung pe care nu l-am mai văzut de la debutul lui Galaxy M51, anul trecut. Această prezență ar indica o baterie generoasă, un ecran de dimensiuni mari și dotări peste așteptări pentru zona de preț din care va face parte Galaxy M42.
Potrivit zvonurilor din trecut, telefonul ar fi cunoscut după numărul de model SM-M26B/DS și a primit deja certificarea NFC. De asemenea, acesta și-a făcut apariția și în Geekbench, astfel că îi cunoaștem deja o parte din specificații. La interior s-ar afla un procesor Snapdragon 750G 5G, același CPU regăsit și pe Galaxy A52 (5G). De asemenea, ecranul lui Galaxy M42 ar avea 6.6 inch în diagonală și ar fi vorba despre un panou Super AMOLED cu rezoluție FHD+.
În spate s-ar afla un setup de camere quad, iar în față telefonul ar avea o cameră selfie de 32 MP. Potrivit certificării FCC, Galaxy M42 5G ar avea o baterie generoasă, de 6000 mAh, care s-ar încărca la 15W. Senzorul pentru amprente ar fi amplasat sub ecran, iar telefonul ar rula Android 11 alături de interfața One UI 3.1 aplicată peste. Pe lângă Galaxy M42 5G, se zvonește că Samsung lucrează și la varianta 5G a lui Galaxy M62, dar și un Galaxy A22 care ar urma să fie cel mai ieftin telefon 5G din portofoliul companiei.