Samsung Galaxy M51 va sosi în august cu o cameră de 64 MP, baterie de 7000 mAh

7.385 ori
<b>Samsung Galaxy M51 va sosi în august cu o cameră de 64 MP, baterie de 7000 mAh</b>Seria Samsung Galaxy M e pe cale să primească cel mai bine dotat telefon de până acum. Se numeşte Samsung Galaxy M51 şi a avut scăpări inclusiv în luna martie a acestui an, prin randari de la @OnLeaks

Seria Samsung Galaxy M e pe cale să primească cel mai bine dotat telefon de până acum. Se numeşte Samsung Galaxy M51 şi a avut scăpări inclusiv în luna martie a acestui an, prin randari de la @OnLeaks. Acum aflăm detalii despre camera sa şi debutul său.

Telefonul ar urma să vină în august, deşi în primăvară se zvonea că avea să vină în iunie. Acesta dispune de o cameră principală de 64 megapixeli, alături de un senzor de 12 MP cu obiectiv ultrawide. Vom avea un total de 4 camere în spate, conform sursei. M51 a mai apărut deja printr-o scăpare în benchmarkul GeekBench, cu Android 10 la bord şi un procesor Qualcomm octa core, model necunoscut.

Ar putea fi un Snapdragon 675, dar nimic nu e sigur. Ce e cert e că avem 8 GB RAM la bord. Acelaşi handset a apărut şi la autoritatea Bluetooth SIG, de unde am aflat că va veni cu suport Bluetooth 5.0. Sunt unele surse din India (ţara în care ar putea debuta în prima fază acest dispozitiv) care afirmă chiar că ni se pregăteşte o baterie imensă, de 7000 mAh la bord cu încărcare la 15W.

Informaţiile sunt contradictorii, pentru că ar exista şi un Galaxy M41 cu baterie de 6800 mAh. Un alt aspect inedit e că modelele Galaxy M noi şi mai high end vor împrumuta funcţia camerei Single Take de la seria Galaxy S20.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×