Samsung Galaxy M62 este încă un telefon cu baterie de 7000 mAh, proaspăt certificat de către FCC

11.568 ori17-01-2021
Samsung Galaxy M62 este încă un telefon cu baterie de 7000 mAh, proaspăt certificat de către FCC

După Samsung Galaxy M51 anul trecut, Samsung pregăteşte încă un telefon cu baterie foarte generoasă, de 7000 mAh. Acel model s-ar numi Samsung Galaxy M62 şi a apărut sub numele de cod SM-M62F/DS într-o certificare FCC. Avem detalii despre el mai jos.

Aceeaşi certificare FCC a dezvăluit şi că noul venit va sosi cu încărcător de 25W la pachet, că va avea port USB-C, dar şi jack audio de 3.5 mm. Aceeaşi documentaţie de pe site-ul FCC menţionează şi numele de cod SM-E625F/DS, care ar putea fi asociat cu Galaxy F62. Posibil ca Samsung să vândă noul telefon sub două nume internaţional: M62 şi F62. Autoritatea americană nu a dezvăluit alte detalii despre telefon, dar o scăpare în GeekBench a făcut-o. Se pare că vom primi un procesor Exynos 9825, 6 GB RAM şi Android 11 la bord.

Pentru o perioadă numele Galaxy M62 apărea asociat unei tablete, dacă ţineţi minte, un model inaugural pentru o gamă Galaxy Tab M. Vă reamintesc şi că scăparea lui Galaxy F62 din GeekBench a dezvăluit faptul că acel procesor Exynos 9825 ar fi fix cel de pe Galaxy Note 10, ceea ce nu e rău deloc. Mă aştept la o cameră triplă sau quad în spate, cu senzor principal de 48 sau 64 MP alături de o cameră ultrawide, una Maro şi/sau Bokeh. Probabil vedem şi un ecran de cel puţin 6.5 inch Full HD+, eventual un Super AMOLED.

Via: gsmarena.com
Taguri: Galaxy M62 Galaxy F62 Midrange Samsung Certificare FCC Detalii Specificatii Lansare

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.