Samsung Galaxy Note 21 FE primește noi randări concept realiste; Vom avea un nou Galaxy Note în 2021?

3.018 ori
<b>Samsung Galaxy Note 21 FE primește noi randări concept realiste; Vom avea un nou Galaxy Note în 2021?</b>Au existat o mulțime de zvonuri încă din anul 2020 conform cărora Samsung va renunța la seria Galaxy Note. Ba chiar din 2018 existau teorii cum că seriile Galaxy S și Galaxy Note ar putea fuziona în viitor. Totuși, într-o declarație, un oficial

Au existat o mulțime de zvonuri încă din anul 2020 conform cărora Samsung va renunța la seria Galaxy Note începând din 2021. Ba chiar din 2018 existau teorii cum că seriile Galaxy S și Galaxy Note ar putea fuziona în viitor. Totuși, într-o declarație, un oficial al companiei sud-coreene a confirmat că pregătesc noi modele de telefoane, inclusiv din lineup-ul Galaxy Note, pentru 2021

Samsung Galaxy Note 20 FE

Chiar dacă soarta seriei este incertă pentru următorii ani, o variantă FE (Fan Edition) ar putea debuta încă. Asta cred și ce de la LetsGoDigital, care au creat împreună cu designer-ul Giuseppe Spinelli randări realiste cu o astfel de versiune. Nu putem uita că în acest an, seria Galaxy Note aniversează 10 ani. Prin urmare, ar trebui să existe un produs special în cinstea uneia dintre cele mai apreciate serii de smartphone-uri din ultimii ani. Observăm că în spate, Note 21 FE ar păstra în mare designul ce a debutat odată cu seria Galaxy S21.Totuși, acest model ar avea o cameră selfie pop-up sau chiar una plasată sub ecran.

Samsung Galaxy Note 20 FE

Se zvonește că numele noului smartphone ar fi Galaxy Note 20 FE, întrucât în noiembrie anul trecut acest nume a fost menționat pe site-ul oficial Samsung din Brazilia. Aceasta poate fi însă o eroare, întrucât acest nume apărea pe pagina dedicată lui Galaxy S20 FE. Totodată, se menționa că diagonala ecranului este de 6.5 inch, asemeni modelului S20 FE. Cu toate acestea, analistul Ross Young a anunțat pe Twitter luna trecută că Note 20 FE este în curs de dezvoltare. 

Astfel, dacă se merge pe același model ca și până acum, Note 20 FE (sau Note 21 FE) ar putea sosi cu un ecran plat și o carcasă fabricată din plastic. Deși producătorii chinezi continuă să lanseze telefoane curbate, Samsung a decis să revină la display-urile plate. Personal, ca posesor de Note încă de la Galaxy Note 3, cred că este o mișcare înțeleaptă. 

Samsung Galaxy Note 20 FE

De multe ori stylus-ul nu este prea precis, alunecând pe marginile laterale ale smartphone-ului. În plus, găsirea unei folii de sticlă, care să nu se dezlipeasca de pe margini, devine o adevărată provocare. Plasticul mat ar oferi rezistență sporită și ar împiedica păstrarea urmelor de amprente. Totodată, prețul ar putea să se mențină mai scăzut, la fel ca și Galaxy S20 FE. 

Samsung Galaxy Note 20 FE

Nu apărut încă alte detalii despre seria Galaxy Note din 2021. În randări observăm și un încărcător, deși e puțin probabil să-l mai vedem inclus în cutia unui viitor model. Dacă programul de lansări se păstrează, Samsung ar urma să lanseze un model din gama Galaxy Note în luna august sau septembrie. Au mai existat zvonuri conform cărora un nou model Galaxy Note 21 ar putea debuta alături de Galaxy Z Fold 3. De asemenea, pliabilul companiei sud-coreene au urma să primească suport pentru S Pen și o cameră selfie sub ecran.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×