Samsung Galaxy S21 primește analiza iFixit și nu este pe atât de ușor de reparat precum credeam

1.175 ori
<b>Samsung Galaxy S21 primește analiza iFixit și nu este pe atât de ușor de reparat precum credeam</b>La doar câteva zile distanță de la anunțul lui Samsung Galaxy S21 5G apărea online și o analiză care sugera faptul că noul flagship este destul de ușor de reparat și având componentele aranjate similar cu S20

La doar câteva zile distanță de la anunțul lui Samsung Galaxy S21 5G apărea online și o analiză care sugera faptul că noul flagship este destul de ușor de reparat și având componentele aranjate similar cu S20 la interior. Din păcate lucrurile nu sunt așa de roz, iar astăzi iFixit ne dezvăluie că Galaxy S21 nu este chiar atât de ușor de reparat precum ne așteptam. Ce au descoperit aceștia aflați din rândurile următoare. 

În primul rând ni se amintește faptul că S21 este singurul model din trio care adoptă o carcasă din plastic, asta în timp ce variantele S21+ și S21 Ultra au spate din sticlă cu finisaj mat. Folosirea plasticului aici este văzută cu ochi buni pentru cei care repară telefoane, asta pentru că procedeul de scoatere a capacului spate este mai ușor. Și ecranul plat este apreciat, pentru că riscul de spargere este mai mic la plasarea telefonului cu display-ul în jos pe masa de lucru.

Este apreciată și natura modulară a componentelor și utilizare unui singur tip de șuruburi, iar aici se opresc părțile pozitive. iFixit afirmă că munca necesară pentru a elimina componentele este o povară. Motivul din spatele acestei afirmații este pus pe seama faptului că acele componente care pot fi deteriorate ușor sunt și cel mai greu de înlăturat. Deși ușor de scos, ecranul este foarte fragil și bateria are în continuare mult lipici aplicat pentru a fi ținută în loc la interior.

La finalul analizei, iFixit îi acordă lui Galaxy S21 scorul de 4 puncte din 10 pe scara de reparabilitate (unde 10 este cel mai ușor de reparat), fiind destul de greu de reparat. Chiar și seria iPhone 12 obține un scor mai mare, mai precis 6 puncte. Partea bună este că prețul flagship-ului continuă să scadă. La nici o lună de la anunțul oficial atunci când apărea listat la 4.099 lei, acum poate fi cumpărat pentru 3.443 lei de la QuickMobile odată cu folosirea codului QUICK202.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×