Samsung Galaxy S21 şi S21 Plus vor avea display-uri plate, iar Galaxy S21 Ultra aduce un ecran curbat

4.097 ori
<b>Samsung Galaxy S21 şi S21 Plus vor avea display-uri plate, iar Galaxy S21 Ultra aduce un ecran curbat </b>După scăpările din weekend ale lui Galaxy S21 şi S21 Ultra cu randări detaliate am început să aflăm tot mai multe detalii despre seria S21. Spre exemplu am descoperit că va debuta în ianuarie 2021

După scăpările din weekend ale lui Galaxy S21 şi S21 Ultra cu randări detaliate am început să aflăm tot mai multe detalii despre seria S21. Spre exemplu am descoperit că va debuta în ianuarie 2021, cu un procesor puternic Exynos de generaţie nouă la interior. Acum aflăm de la respectatul zvonac Ice Universe ce fel de ecrane se vor afla pe noile telefoane.

Samsung Galaxy S21 şi Galaxy S21+ vor folosi ecrane plate, aşa numitele "ecrane 2D", în vreme ce Galaxy S21 Ultra va adopta un ecran curbat pe laturi. Sursa mai afirmă că muchiile vor fi simetrie pe toate cele 4 laturi, deci nu mai avem extra grosime a bărbiei. În ultima lună am aflat şi că Galaxy S21 nu va avea camera selfie ascunsă sub ecran şi nici măcar Galaxy Note 21, premiera fiind rezervată lui Galaxy Z Fold 3.

Încă nu e clar cum vom sta la capitolul diagonală, mai ales după ce zvonuri mai vechi vorbeau despre un ecran de peste 7 inch pe S21 Ultra. Mai nou totuşi diagonala a revenit la 6.9 inch, iar camera din spate ar fi una quad cu modul şi mai protuberant decât la S20 Ultra. Camera lui Galaxy S20 va avea o tonalitate aparte faţă de restul spatelui şi are un design ce dă senzaţia că ar fi luată de la alt telefon.

Aflasem la un moment dat că S21 şi S21+ ar oferi doar refresh rate de 60 Hz, ceea ce ar fi un pas înapoi după o serie S20 cu 3 modele de 120 Hz, ba chiar 4 dacă punem şi S20 FE 5G. Aflăm mai multe în ianuarie 2021 şi sunt sigur că o să tot vedem scăpări pe parcursul toamnei.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×