Aproape că nu îți vine a crede când te gândești că suntem la doar câteva luni distanță de debutul seriei de telefoane Galaxy S22 de la Samsung, iar terminalele au avut deja parte de o mulțime de scăpări până acum. Sfârșitul acestei săptămâni ne aduce, în mod surprinzător și primele imagini cu flagship-ul și viitorul camera-phone al companiei sud-coreene. Galaxy S22 Ultra și-a făcut în sfârșit apariția în imagini reale, iar fanii seriei Note ar trebui să se bucure întrucât el vine cu S-Pen integrat!
Merită menționat că ce vedem în poze pare a fi un prototip încă, însă designul său nu ar trebui să sufere prea multe modificări până la debut. Galaxy S22 Ultra are alură de Galaxy Note acum că Samsung s-a hotărât să integreze un S-Pen în corpul flagship-ului. Deși telefonul a primit trei serii de randări până acum, pare-că compania sud-coreeană va merge pe un design mai elegant, camerele fiind amplasate individual în spate, cu o ușoară protuberanță față de succesor.
Observăm în imagini un display ușor curbat pe margini, cu o mică bărbie în partea de jos. Mai exact, conform zvonurilor, ar fi vorba despre un ecran Super AMOLED de calitate, cu refresh rate de 120Hz și rezoluție 2K. Totodată, au apărut pe web în trecut și specificațiile camerelor pentru acest model. El ar avea un senzor de 108 MP principal, ușor îmbunătățit față de cel de pe S21 Ultra. El măsoară 1/33 inch și vine cu pixeli de 0.8 microni, dar și deschidere F/1.8. Acest senzor ar fi o versiune modificată de ISOCELL HM3, utilizat și pe S21 Ultra.
Mai regăsim în partea din spate o cameră ultrawide de 12 MP, cu senzor Sony de 1/2.55 inch, cu pixeli de 1.4 microni și deschidere F/2.2, dar și alți doi senzori Sony de 10 MP ce măsoară 1/3.52 inch, unul cu zoom optic 3X și unul cu zoom optic 10X.
Vă reamintesc că acesta este unul dintre cele mai așteptate telefoane din 2022. El ar urma să vină în variante cu procesor Snapdragon 898 (dedicate pieței din SUA și Asia), dar și cu noul CPU Exynos 2200 realizat în colaborare cu AMD. Acest cipset se anunță a fi revoluționar întrucât Samsung ar urma să aducă ray tracing pe mobil prin intermediul său. În fotografii Galaxy S22 Ultra își face apariția pe negru, un fel de Phantom Black, însă el ar urma să fie disponibil și pe o nuanță verde foarte atractivă.
Ar fi totuși interesant dacă am afla povestea din spatele modelului fotografiat. Observăm pe spatele telefonului suficiente mesaje amenințătoare cu privire la dezvăluirea designului telefonului.
Să fie oare un prototip pierdut de către un tester?