Samsung pare gata să dezvăluie seria Galaxy S24 mai devreme ca oricând, judecând după avalanşa de scăpări din ultima vreme. Azi avem de-a face cu o randare a terminalului, care ajunge pe web prin intermediul lui Ice Universe şi vine la pachet cu informaţii despre funcţiile sale AI.
Vedem că Galaxy S24 Ultra nu va fi foarte diferit de S23 Ultra, cel puţin la prima vedere. Are tot 5 decupaje în spate petnru camere sau senzori auxiliari, iar ecranul are muchii la fel de înguste. Parcă muchiile sunt ceva mai plate totuşi. Vă reamintesc că gurile rele spun să aşteptăm dezvăluirea seriei Galaxy S24 prin ianuarie, pe 17 sau 18 mai precis.
Se pare că S24 Ultra ar avea muchii mai înguste şi mai simetrice, conform randărilor. Ecranul e plat şi se curbează foarte puţin doar spre partea unde întâlneşte rama din titaniu. Am aflat recent şi că telefoanele vor avea o funcţie AI care permite traducerea de apeluri telefonice şi mesaje în timp real.
Seria S24 va analiza şi ce aplicaţii foloseşti des şi ţi le va pune la îndemână, ştiind că urmează să călătoreşti spre exemplu şi ţinând harta şi meteo la îndemână. Poate şi compune un mail în modul dorit de tine şi va avea un asistent virtual cu AI numit Gauss, posibil integrat cu Bixby.