Samsung tocmai a organizat un eveniment Galaxy Unpacked recent, în cadrul căruia au fost prezentate cele mai tari pliabile din portofoliu: Galaxy Z Fold7 și Z Flip7. Ei bine, compania sud-coreeană nu se oprește cu lansările importante acum, până la finalul acestui an urmând să sosească și Galaxy S25 FE. Terminalul a primit randări cu iz realist deja, iar de curând a apărut în baza de date WPC (Wireless Power Consortium). Mai jos avem detalii.
Listarea confirmă faptul că terminalul va adopta un design similar cu al predecesorului. Avem margini drepte, colțuri rotunjite, setup foto triplu integrat în partea din spate, cameră selfie integrată central, în decupaj bulină. De asemenea, certificarea ne mai spune că vom primi încărcare wireless cu standard Qi2.
Pare că în spate avem sticlă mată, deși în randările din trecut terminalul adopta un finisaj lucios. E o veste bună, întrucât grip-ul oferit aici ar trebui să fie bun. Sunt și specificații ajunse în online ce ne spun că S25 FE va primi panou OLED de 6.7 inch în diagonală, la fel ca în cazul variantei actuale, Galaxy S24 FE. Ar aduce refresh rate de 120Hz, rezoluție Full HD+, extra-luminozitate, tehnologia folosită pentru acest panou fiind similară cu cea adoptată de restul modelelor din seria Galaxy S25.
Un prototip Galaxy S25 FE și-a făcut apariția și în GeekBench. Pare că telefonul va avea sub capotă un cipset Exynos 2400, 8 GB de memorie RAM și o baterie de 4700 mAh. Ar exista un mic upgrade la nivel de încărcare, urmând să suporte alimentare la 45W pe fir. Nici setup-ul foto nu va fi modificat drastic față de predecesor. Discutăm despre un senzor de 12 MP selfie, o cameră principală de 50 MP în spate, alături de un senzor ultrawide de 12 MP și unul telephoto de 8 MP.
Nu e încă clar când va debuta noul Galaxy S25 FE. E posibil să sosească în toamna acestui an, alături de seria de tablete Galaxy Tab S11.