Samsung Galaxy S25 Ultra face upgrade de cameră ultrawide, fix ca iPhone 16 Pro

4.960 ori
<b>Samsung Galaxy S25 Ultra face upgrade de cameră ultrawide, fix ca iPhone 16 Pro</b>Samsung Galaxy S25 e aşteptat să debuteze la început de an 2025, dar zvonurile despre produs au început de ceva vreme. Acum aflăm ce noutăţi va aduce camera lui Galaxy S25 Ultra, iar una dintre ele sună familiar

Samsung Galaxy S25 e aşteptat să debuteze la început de an 2025, dar zvonurile despre produs au început de ceva vreme. Acum aflăm ce noutăţi va aduce camera lui Galaxy S25 Ultra, iar una dintre ele sună familiar. 

Zvonuri trecute menţionau o cameră telephoto upgradată de 50 de megapixeli, cu zoom optic 3X. Asta pe lângă camera telephoto cu zoom optic 5X care a înlocuit-o pe cea de 10X pe S24 Ultra. Ei bine, zvonacul Ice Universe pare convins că noul Ultra va face upgrade şi la camera ultrawide. Astfel, vom primi un senzor ultrawide de 50 de megapixeli, care măsoară 1/2.52 inch, cu pixeli de 0.7 microni.

Are şi deschidere F/1.9. Ca să facem o comparaţie, Galaxy S24 Ultra include o cameră de 12 megapixeli ultrawide, cu mărime a senzorului de 1/2.55 inch şi deschidere F/2.2. E posibil ca trecerea la o rezoluţie mai mare să permită filmare 8K şi pe camera ultrawide. Se zvoneşte că primim şi stabilizare electronică pentru acest tip de filmare.

În rest, avem parte de cameră periscop de 50 MP pentru zoom optic 5X şi senzorul principal de 200 de MP preluat de la S24 Ultra. Senzorul ultrawide cu rezoluţie mai mare va permite şi cropping mai eficient de poze, fără a pierde prea multe detalii. Trebuie spus şi că modelele iPhone 16 Pro şi 16 Pro Max au trecut la rândul lor la camere ultrawide de 48 MP în loc de 12 MP pe predecesori. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×