Samsung Galaxy S25 va folosi doar procesoare Exynos (Zvon)

2.504 ori03-03-2024
Samsung Galaxy S25 va folosi doar procesoare Exynos (Zvon)

E mult prea devreme să ne gândim deja la seria Samsung Galaxy S25, de vreme ce Galaxy S24 abia a debutat în ianuarie. Totuşi nu putem ignora zvonurile ce vin dinspre Asia şi anume că Samsung şi-a regăsit încrederea în seria de procesoare Exynos.

Informaţia vine de la zvonacul de pe Twitter/X @OreXDa, care spune că în 2025 Samsung va folosi doar procesoare Snapdragon pe seria de pliabile Galaxy Z. Apoi continuă cu "doar Exynos pe Galaxy S-uri" şi cu MediaTek şi Exynos pe Galaxy A-uri. Procesorul încă neanunţat Exynos 2500 e favorit pentru seria Samsung Galaxy S25 şi dacă mă întrebaţi pe mine, cred va fi artizanul trecerii la tehnologia de 3 nanometri.

Privim cu precauţie aceste zvonuri, mai ales că vorbim despre telefoane ce vor fi lansate prin ianuarie 2025. Am văzut recent o comparaţie între Galaxy S24 Ultra cu Exynos şi cel cu Snapdragon şi al doilea era superior în benchmark-uri, la temperatura şi chiar consum baterie. Exynos 2400 nu pare a fi un hit, dar poate fi şi o modalitate că Samsung să înveţe nişte lecţii. 

Samsung are oricum tratament preferenţial de la Qualcomm, cu ediţii "for Galaxy" de chipseturi Snapdragon. Dacă revine totuşi la Exynos aşa agresiv, nu ştiu cât de strânsă va mai fi relaţia cu Qualcomm.

Via: gsmarena.com
Taguri: Samsung Galaxy S25 Exynos Bursa zvonurilor

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.