Samsung Galaxy Z Flip 3 va avea un ecran cu refresh rate de 120Hz

1.520 ori
<b>Samsung Galaxy Z Flip 3 va avea un ecran cu refresh rate de 120Hz</b>Samsung a lansat Galaxy Z Flip și succesorul acestuia, Galaxy Z Flip 5G în acest an. Aflăm astăzi noi detalii despre următorul dispozitiv din familia Flip - Galaxy Z Flip 3. Leakerul vietnamez @chunvn8888 a dezvăluit recent specificațiile noului termina

Samsung a lansat Galaxy Z Flip și succesorul acestuia, Galaxy Z Flip 5G în acest an. Aflăm astăzi noi detalii despre următorul dispozitiv din familia Flip - Galaxy Z Flip 3. 

Leakerul vietnamez @chunvn8888 a dezvăluit recent specificațiile noului terminal. Acesta ar avea un ecran pliabil de 6.9 inch, iar Samsung ar rezolva și problema cutei apărute în urma indoirii terminalelor de acest fel. Rata de refresh a ecranului ar urma să crească la 120Hz - o îmbunătățire majoră față de display-ul de 60Hz integrat pe Galaxy Z Flip 5G. Ecranul exterior ar trebui să fie mai mare de două sau chiar trei ori, în urma nemulțumirii fanilor privind display-ul exterior prea mic de pe actuala generație.

Am putea vedea și margini mult mai subțiri și o cameră selfie de dimensiuni mai mici. Leakerul mai spune că bateria noului Z Flip 3 va fi de 3.900 mAh. De asemenea, ne putem aștepta și la o rezistență sporită a ecranului prin intermediul tehnologiei UTG. 

Alte zvonuri din trecut sugerează și difuzoare stereo pentru noul model, îmbunătățind experiența acustică. În timp ce seria de telefoane Samsung Galaxy S21 este așteptată în februarie anul viitor, noul model Galaxy Z Flip 3 ar putea fi anunțat în vara anului 2021. Nu se știe exact motivul pentru această întârziere, însă ar putea fi cauzată de probleme de producție sau de aprovizionare

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×