Evenimentul Samsung Unpacked pregătit pentru data de 5 august ne va aduce multe lansări importante, astfel că pe lângă modelele Galaxy Note 20, Note 20 Plus sau Galaxy Fold 2 vom vedea și o variantă 5G a pliabilului cu clapetă numit Samsung Galaxy Z Flip. Aceasta a fost recent confirmată, moment în care aflam că va inaugura și o nouă culoare, o nuanță de maro elegantă.
Acum telefonul apare și în baza de date GeekBench sub numele de cod SM-F707B. Așa cum se vehicula, Samsung Galaxy Z Flip 5G sosește cu procesor Snapdragon 865 la interior și are și 8 GB RAM în configurația prezentată aici. Obține 970 puncte la testul single-core, respectiv 3220 puncte la testul multi-core și revenind la modelul de bază, vă reamintim că acesta sosea cu procesor Snapdragon 855+.
Odată cu varianta 5G are loc și un upgrade la acest capitol și ar putea fi chiar singura modificare majoră, asta dacă nu și bateria are rezervat un boost. În rest așteptăm să vedem același telefon cu clapetă pliabil ce aduce ecran principal de 6.7 inch, ecran secundar minuscul de 1.1 inch și cameră duală de 12 + 12 mpx în spate. Odată cu suportul 5G e cazul să ne așteptăm și la o majorare de preț.
În momentul de față varianta standard Galaxy Z Flip costă 5.949 lei după ce la debut sosea pe plan local la suma de 6.999 lei. Noi am testat acest pliabil și în cazul în care nu ați văzut recenzia, o găsiți aici!