Deși toate semnele recente indicau că noul pliabil ar renunța la suportul pentru S Pen din cauza eliminării stratului digitizer, o listare apărută pe Amazon SUA și Germania confirmă contrariul. Stylus-uri de la terți dedicate modelului Z Fold7 sunt deja puse la vânzare, indicând nu doar compatibilitatea cu noul flagship, ci și faptul că stylus-uri mai vechi, inclusiv cel de la Fold6, ar putea funcționa în continuare — cu o diferență de latență, totuși.
Ce e cel mai bizar e că totul pare să funcționeze fără digitizer-ul tradițional. Adică, fix acea componentă hardware esențială pentru detectarea stylusului cu precizie milimetrică ar fi fost eliminată, dar inputul cu stylus tot ar merge. Asta ridică o întrebare serioasă: ce sistem alternativ folosește Samsung? Până acum, toate stylusurile serioase de la Samsung s-au bazat pe un digitizer Wacom, dar ceva nou pare să fie la mijloc aici — poate o tehnologie capacitivă avansată sau un mod software inteligent de interpretare a presiunii și mișcărilor.
Pe lângă faptul că stylusul funcționează fără baterie, accesoriile disponibile deja online susțin 4.096 niveluri de presiune și nu includ funcții Bluetooth – exact cum am văzut și la S25 Ultra. Dar noutatea reală e că Fold7 reușește cumva să păstreze experiența stylus fără hardware-ul dedicat. Într-un ecosistem unde stylusul e un selling point serios pentru gameri, artiști sau utilizatori business, păstrarea acestei funcții fără compromisuri evidente e un mare câştig pentru Samsung, dacă informația se confirmă oficial pe 9 iulie la Galaxy Unpacked.