Samsung începe de astăzi distribuirea update-ului final Android 16 + One UI 8 pe seria Galaxy S25, curând și global

1.913 ori
<b>Samsung începe de astăzi distribuirea update-ului final Android 16 + One UI 8 pe seria Galaxy S25, curând și global</b>Acest început de săptămână vine cu vești bune pentru posesorii de smartphone-uri Samsung Galaxy S25, asta pentru că tocmai ce a început distribuirea actualizării finale la Android 16 + One UI 8.0 pe modelele compatibile din serie

Acest început de săptămână vine cu vești bune pentru posesorii de smartphone-uri Samsung Galaxy S25, asta pentru că tocmai ce a început distribuirea actualizării finale la Android 16 + One UI 8.0 pe modelele compatibile din serie. Aflăm că actualizarea vine pentru început în Coreea de Sud, cu firmware-ul S93xNKSU5BYI3 pentru Galaxy S25 Ultra (555.45 MB), fiind disponibil inițial celor care au participat la programul beta.

Actualizarea va sosi curând și internațional, cu toate că nu avem un timeline exact. Pe final de lună august am aflat că într-adevăr update-ul este programat să sosească în luna septembrie pe telefoanele Galaxy S25, iar cu aproximativ o săptămână în urmă venea online și un timeline neoficial, cu mențiunea că 18 septembrie este data estimată pentru actualizare (S25, S25+, S25 Ultra).

Galaxy S25 Ultra

Acum nu ne rămâne decât să așteptăm extinderea globală a acestui update, iar dacă ești nerăbdător poți să mai verifici din când în când secțiunea Setări - Software update. Legat de noutăți, schimbările UI sunt minore, avem un nou efect blur pentru background, dar în mare se simte ca versiunea One UI precedentă.

Se mai umblă la browser-ul Samsung internet, suport extins pentru display-uri în Samsung DeX, plus optimizări de sistem. Cu siguranță sunt și lucruri ascunse pe care le vom descoperi odată ce instalăm update-ul. Dacă a sosit pe telefonul tău ne poți anunța în secțiunea de comentarii de mai jos. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×