Samsung Galaxy Z Fold7 a primit o scăpare neaşteptată şi vagă azi, pe care nu ştim cum să o privim. Se pare că viitorul telefon flagship pliabil va avea mai multe lucruri în comun cu Galaxy Z Fold Special Edition.
Acel terminal este disponibil doar în China şi Coreea de Sud, aşa cum ştiţi deja şi se diferenţia de Galaxy Z Fold 6 prin ecranul cover mai mare, grosimea mai redusă cu aproape 2 mm, cameră foto de 200 MP principală (50 MP pe Z Fold 6), faptul că avea 16 GB RAM în loc de 12, dar şi lipsa de suport S Pen.
Ei bine, acum un zvonac cunoscut ca TheGalox_ afirmă că viitorul pliabil Samsung va fi bazat pe cel SE deja existent. Va include ecrane mai mari, camera de 200 megapixeli principală, un vapor chamber mai mare şi un cip mai rapid, plus difuzoare superioare. Mai avem totuşi de aşteptat ceva vreme până apare terminalul, de vreme ce e preconizat să debuteze în trimestrul 3 al acestui an.
Şanse mari să vină cu un procesor Snapdragon 8 Elite, deşi la cât de des e asociat Exynos 2500 cu Galaxy Z Flip7, orice e posibil.