Ultimele zile ale lunii iulie ne-au adus multe leak-uri asociate lui One UI 7.0, release bazat pe Android 15, pe care îl așteptăm lansat în varianta finală undeva prin această toamnă-iarnă - în primă fază pe seria Galaxy S24. Am descoperim că update-ul va aduce un sistem de notificări în stil Dynamic Island dar nu o copie 1:1, iar la o zi distanță am văzut și capturi de ecran care prezintă schimbările vizuale.
Astăzi sosesc noi detalii legate de posibilul debut al versiunii Beta, asta după ce anterior se vehicula o lansare pe parcursul acestei săptămâni. Nu se va mai întâmpla acum, iar zvonuri noi ajunse în mediul online indică o distribuire a lui One UI 7.0 Beta în a 3-a săptămână de august.
Motivul acestei întârzieri este pus pe update-ul One UI 6.1.1 care vine pe pliabile mai vechi, tablete și smartphone-uri high-end, Samsung dorind să aibă toată atenția îndreptată către acest relase. Legat de One UI 7.0, știm dejă că acesta va marca un upgrade mare din punct de vedere vizual.
Interfața aplicată peste Android 15 va aduce un panou Quick Settings cu facelift, separat de notificări, având colțuri mai rotunjite, iconițe noi pentru aplicațiile Samsung, cât și un lockscreen actualizat ce prezintă statusul încărcării și shortcut-uri mai mari/groase.
Apare o bară de căutare la baza meniului de aplicații iar noua aplicație Camera ar fi mai ușor de utilizat cu o singură mână asta datorită plasării setărilor și modurilor de captură. Nu se putea ca un nou One UI să nu vină și cu animații mai smooth, dar pentru asta trebuie să așteptăm lansarea finală pentru a ne convinge.