Samsung oferă în ziua de azi până la 5 ani de actualizări software pentru telefoanele proaspăt lansate. Chiar și Galaxy A34 și A54 beneficiază de actualizări timp de câțiva ani acum. Totuși, flagship-urile din trecut nu au fost la fel de norocoase. Azi aflăm că seria Galaxy S10 nu va mai primi actualizări software începând de astăzi. Detalii avem mai jos.
Lineup-ul a debutat în 2019 cu Android 9, iar în 2021 primea ultimul update major - Android 12 și interfața One UI 4.1. Anul trecut, în 2022, telefoanele au intrat în ultimul an de suport software și au primit odată la 3-4 luni doar actualizări de securitate. Merită totuși menționat că Samsung nu a oprit suportul software pentru Galaxy S10 5G și Galaxy S10 Lite. Aceste telefoane, deși fac parte din lineup-ul Galaxy S10, au fost lansate câteva luni mai târziu. Astfel, ele vor mai primi update-uri câteva luni.
Ultima actualizare importantă pentru seria Galaxy S10 a sosit în luna martie și a rezolvat o vulnerabilitate critică care permitea hackerilor să acceseze fișiere de la distanță prin intermediul numărului de telefon. Au apărut și alte modificări pe pagina Samsung de suport software. Aflăm astfel că Galaxy Z Flip și Z Fold 5G au intrat în ultimul an de suport.
De asemenea, modelele midrange Galaxy A72, M62 și F62 vor primi începând de azi actualizări de securitate de două ori pe an. Începând cu seria Galaxy S21 Samsung a început să ofere 4 actualizări majore Android și 5 ani de securitate. Asta înseamnă terminalele din seria Galaxy S21 vor primi chiar și Android 15 + încă un an de actualizări software.
Ciudat e că Google oferă pentru telefoanele sale doar 3 ani de actualizări majore Android și 5 ani de patch-uri de securitate. Posibil ca lucrurile să se mai schimbe pe viitor în acest caz.