Samsung pare că va livra One UI 7 mai devreme pentru telefoanele din seria Galaxy S22; Android 15 ar veni mai rapid și pe alte modele

9.471 ori29-04-2025
Samsung pare că va livra One UI 7 mai devreme pentru telefoanele din seria Galaxy S22; Android 15 ar veni mai rapid și pe alte modele

Mulți utilizatori de telefoane Samsung încă așteaptă actualizarea stabilă la Android 15. Compania s-a confruntat cu o problemă serioasă, livrând lent acest update. Totuși, pare că Samsung accelerează lucrurile și încearcă să aducă One UI 7 cât mai repede pe cât mai multe modele din portofoliu. După Galaxy S23, S24, S24 FE și pliabilele Galaxy Z Fold5 și Z Flip5, pare că seria Galaxy S22 urmează să primească această actualizare. Mai jos avem detalii.

Se pare că One UI 7, bazar pe Android 15, ajunge în aceste zile pe Galaxy S22, însă doar în Coreea de Sud, pentru utilizatorii ce au testat versiunea în variantă beta. Asta înseamnă că în următoarele zile update-ul ar trebui să ajungă la nivel global. Tot în Coreea a fost deja lansat update-ul pentru Galaxy Z Fold4, Z Flip4 și Galaxy S23 FE. În ritmul acesta, seria Galaxy S21 ar urma să primească actualizarea în săptămânile următoare.

Deși Samsung pare că livrează update-ul „în avans”, în realitate compania abia recuperează întârzierile față de utilizatorii care așteptau de luni bune actualizarea. Cei care au alte modele precum Galaxy A34, A35, A16 sau tablete Galaxy Tab S8 ar trebui să primească update-ul în luna mai. Pentru telefoanele din gama midrange (Galaxy A53, A33, A25, A23, A15) sau tablete Tab A9 sau Active 5, Samsung plănuiește să livreze One UI 7 abia în luna iunie.

Pentru moment, rămâne de văzut acum cât va dura până ce actualizarea va ajunge în Europa pentru modelele din seria Galaxy S22. Roadmap-ul inițial anunțat de către Samsung poate fi consultat aici.

Sursa: x.com Via: androidpolice.com
Taguri: Samsung Galaxy S22 Lansare Debut One UI 7 Android 15

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.