Se vorbește mult în această vară și despre Samsung Galaxy S26 Ultra, un flagship a cărui lansare nu este chiar atât de departe. Ar urma să vină pe final de ianuarie sau poate început de februarie, astfel că suntem la aproximativ 6 luni distanță de la acel moment și curând se va da și startul producției. Până când vom vedea machete și prototipuri fotografiate, astăzi aflăm ceva nou despre cameră.
Zvonacul Universe Ice spune că Samsung va păstra senzorul HP2 de 200 megapixeli pentru camera wide destinată lui Galaxy S26 Ultra, doar că aplică îmbunătățiri. Actualul HP2 de pe S25 Ultra se prezintă astfel:
- senzor de 1/1.3", f/1.7, 23mm, multi-directional PDAF
Aparent sud-coreenii vor umbla la deschiderea diafragmei care ajunge la f/1.4 de la f/1.7. Această modificare se traduce într-o cantitate mai mare de lumină ce este captată de cameră, mai precis cu 47% peste ce poate S25 Ultra. În practică, vom avea fotografii nocturne superioare lui S25 Ultra.
După cum bine știm, cu cât avem mai multă lumină ce intră în cameră, cu atât scade zgomotul și imaginea devine mai detaliată în condiții low-light. Nu știm exact dacă se umblă și la celelalte camere, dar ce cunoaștem este că vom avea o încărcare mai rapidă, la 60W.
Să vedem cum va arăta lista finală de specificații pe care eu estimez că o vedem prin decembrie.