Chiar dacă a trecut ceva vreme de la ultima lansare de senzor foto Samsung, compania sud coreeană se revanşează astăzi cu un nou senzor performant. E vorba despre un senzor 3D ToF capabil să urmărească obiecte la 120 FPS până la 5 metri distanţă. Avem detalii mai jos.
E vorba despre noul senzor Samsung ISOCELL Vizion 33D, care oferă funcţie de tracking pentru obiectele care se mişcă rapid. Vă ajuta mult la o autofocalizare mai rapidă şi la Bokeh Video. Noul senzor va crea hărţi ale adâncimii cu rezoluţie de 640 x 480 pixeli. Poate măsura distanţe cuprinse între 0.2 m şi 5 metri, cu rezoluţii 10 sau 12 bit. Atunci când este folosit pentru a ajuta autofocalizarea, acest senzor necesită 200mW de energie, pentru sarcinile sale, dar şi iluminarea infraroşu.
Pentru tracking continuu, pentru jocuri AR sau Bokeh Video foloseşte 400 mW de energie. Tehnologia Deep Trench Isolation, care face parte din funcţionalitatea clasică ISOCELL reduce problema cu cross talk-ul între pixeli. Ajută astfel senzorul să separe subiectul mai uşor de fundal. Senzorul Vizion 33D poate fi folosit şi pentru camera frontală, pentru deblocare facială în stil Face ID.
Samsung a folosit un senzor ToF pe Galaxy S20 Ultra şi S20+, dar a renunţat la el pe Note 20 Ultra, înlocuindu-l cu telemetru laser. De remarcat că Sony e lider de piaţă în zona acestor senzori, cu 50% din cotă. iPad-urile şi iPhone-urile au senzori Sony de exemplu.



