Samsung pune piciorul pe pedala de acceleraţie cu privire la tehnologia 6G, aducând şi AI-ul în ecuație. Firma sud-coreeană publicase prima sa lucrare ştiinţifică despre 6G în 2020, iar acum a oferit detalii în plus, cu un alt White Paper.
Noua lucrare ştiinţifică argumentează ca Samsung va trebui să integreze cea mai nouă tehnologie AI în întreg sistemul de telecomunicaţii pentru a îmbunătăţi calitatea reţelei. Totul pentru o experienţă fără picaje de calitate.
Un white paper este, în general, un document informativ care prezintă planuri viitoare într-un mod accesibil. În acest caz, Samsung explică modul în care tehnologia 6G va îmbunătăți și accelera conectivitatea. Compania identifică cinci servicii care vor beneficia semnificativ de rețelele wireless de a șasea generație:
- XR imersiv – destinat divertismentului, sănătății și științei, oferind experiențe extinse de realitate virtuală și augmentată.
- Digital Twin – crearea unor replici virtuale ale entităților fizice, utilizate în special pentru securitate (similar hologramelor).
- Comunicații masive – permit conectivitatea permanentă între senzori, mașini și terminale, esențială pentru IoT și automatizare.
- Conectivitate omniprezentă – extinde aria de acoperire și asigură interoperabilitatea între rețelele terestre și cele non-terestre (satelitare).
- Acces fix wireless (FWA) – o alternativă la conexiunile prin cablu, oferind stabilitatea internetului fix, dar fără infrastructura fizică tradițională.
Toate acestea vor fi amplificate cu tehnologii AI, care vor face experienta future proof, dar vor reduce şi costurile şi consumul de energie. Mai avem de aşteptat totuşi până în 2030, când se va finaliza standardul de tehnologie 6G.