Samsung ar fi gata să îşi creeze propriile designuri de procesoare, unele customizate special pentru seria Galaxy S începând cu anul 2025. Până acum seria de procesoare Exynos nu era gândită special pentru acele modele, iar Samsung vindea cipseturile şi spre alte companii, ca Motorola sau vivo de exemplu.
Publicaţia sud coreeană Inews24 alături de zvonacul IceUniverse scriu că oficialii Samsung nu sunt mulţumiţi deloc după scandalul legate de seria Galaxy S22 şi throttling-ul apărut în mai bine de 10.000 de aplicaţii Android. E vorba despre acel Game Optimizing Service, care făcea mai mult rău decât bine. Problema a fost mai pregnantă în Coreea de Sud şi nu prea s-a întâlnit în Europa de exemplu.
În plus, directorii Samsung nu sunt chiar încântaţi cu privire la eficiența producţiei lui Exynos 2200 şi la managementul termic. De asemenea Samsung a pierdut recent contractul pentru a produce Snapdragon 8 Gen 1+, care a ajuns la TSMC. Snapdragon 8 Gen 1 cel produs de Samsung nu a fost nici el pe măsura aşteptărilor managementului. Acum Samsung îşi va ţine procesoarele doar pentru ea, va vrea designuri de cipuri mai eficiente la consum şi mai puternice, dar ăsta de abia în 2025.
Până atunci mă aştept să văd o evoluţie a parteneriatului cu AMD pe partea de GPU şi mă întreb cum rămâne cu seria Tensor pentru Google Pixel, inspirată tot de Exynos-uri. De remarcat că Samsung şi-a închis divizia dezvoltatoare de nuclee custom de procesoare în decembrie 2019 şi le foloseşte pe cele de la ARM. Teoretic ar putea să o redeschidă…