În pragul lansării comerciale a lui Galaxy S21 iată că Samsung aduce astăzi un nou update software, al doilea de la debutul oficial al telefonului. Aflăm că această actualizare se distribuie global și faptul că avem de-a face cu următoarele versiuni firmware G991BXXU1AUAB (S21), G996BXXU1AUAB (S21+), respectiv G998BXXU1AUAC (S21 Ultra).
Aceste actualizări includ și patch-ul de securitate din ianuarie 2021 și au aproximativ 280 MB. Le veți descoperi imediat ce scoateți noul vostru flagship Galaxy S21 din cutie și după cum vedeți în changelog-ul de mai sus, se umblă la stabilitatea device-ului, apar și îmbunătățiri la nivel de performanță și e posibil să avem pe listă și noi funcții. Sunt rezolvate și bug-uri, dar Samsung nu specifică exact despre ce probleme rezolvate este vorba.
Anterior se descoperea faptul că aplicația SmartThings consuma foarte multă baterie pe Galaxy S21 Ultra într-o variantă cu firmware pre-release. Cel mai probabil acesta este unul dintre bug-urile rezolvate, dar ca la fiecare mare lansare de flagship nu este exclus să apară și alte probleme. Pe plan local startul livrărilor lui Galaxy S21 începe de vineri, 29 ianuarie și încă mai aveți la dispoziție azi și mâine pentru a plasa o precomandă și avea șansa de a primi un cadou compus din căști wireless și un smart tag.
Noi am scos recent din cutie varianta Galaxy S21+ și puteți vedea materialul video aici. Iată și link-uri către articolele dedicate din care aflați prețurile telefoanelor din seria S21: