Se întoarce vivo în România, Europa? Nokia a semnat o înţelegere cu vivo pentru brevete 5G

1.638 ori05-02-2024
Se întoarce vivo în România, Europa? Nokia a semnat o înţelegere cu vivo pentru brevete 5G

După ce a picat la înţelegere cu OPPO, acum Nokia a bătut palma şi cu vivo pentru plata unor brevete 5G. Vă reamintesc că OnePlus 12 deja se vinde din nou în Germania, după ce OnePlus şi OPPO au avut interzis acolo peste un an din cauza unor brevete Nokia neplătite (şi a unui proces). Ce implicaţii are înţelegerea Nokia - vivo aflaţi mai jos.

Nokia a semnat o înţelegere pe mai mulţi ani cu vivo, iar vivo se poate întoarce acum în ţări ca Germania şi Franţa, unde nu mai putea activa, după ce a fost dată în judecată de Nokia. Au fost rezolvate deci toate litigiile şi dacă se mişcă rapid, vivo se poate poziţiona iar ca brand asociat campionatului EURO, cum a fost la ultimul EURO de altfel, când a fost cel mai vizibil brand.

Odată cu revenirea vivo în Europa, am putea vedea mai multe terminale ale sale sosind oficial şi în România, precum noul V30 sau seria X100, despre care mulţi cititori ne întreabă în comentarii pe YouTube. Nokia va genera 1.4 miliarde de euro doar din proprietăţi intelectuale în 2024, ceea ce nu mai pare aşa impresionant, când te gândeşti că a investit 150 de miliarde de euro în cercetare şi dezvoltare de-a lungul deceniilor. 

Via: reuters.com
Taguri: Vivo Romania Europa Revenire Smartphone Nokia Intelegere

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.