OnePlus a anunțat chiar din luna aprilie a acestui an că va oferi actualizarea la Android 11, bazat pe OxygenOS 11, pentru seria sa de telefoane OnePlus 6. Aceștia spuneau atunci că update-ul va fi disponibil abia la sfârșitul lunii august. Totuși, compania a oferit noua actualizare mai devreme, dar se află momentan în stadiul Beta 1. Avem detalii mai jos.
OnePlus a anunțat oficial actualizarea la Android 11 pentru OnePlus 6 și OnePlus 6T. Acest update este bazat pe Oxygen OS 11 și se află acum în fază Open Beta. Astfel, utilizatorii pot experimentați pot testa această versiune pe telefoanele lor. Compania chineză susține că update-ul nu va șterge memoria internă a dispozitivului. Totuși, OnePlus recomandă realizarea unui backup înainte de update.
De asemenea, update-ul este destinat doar utilizatorilor care doresc să experimenteze mai rapid noul OS. OnePlus recomandă totuși utilizatorilor neexperimentați să aștepte o versiune stabilă întrucât aceasta ar putea avea bug-uri. Mai aflăm că actualizarea Open Beta poate fi descărcată OTA, însă update-ul stabil va trebui instalat manual. Probabil vă întrebați și ce e nou odată cu noua actualizare.
Ei bine, interfața este modificață, aducând un design mai minimalist și animații fluide, pentru o experiență confortabilă. În cazul Game Space au fost adăugate noi opțiuni, chiar și posibilitatea de a răspunde la mesaje pe Instagram, WhatsApp și Telegram mai facil, chiar în timpul gaming-ului. Totodată, performanța camerei ar fi fost optimizată și sosește cu un nou UI. Mai interesant, funcția Canvas sosește în cazul Ambient Display. Nu în ultimul rând, a fost adăugat un shortcut pentru Dark Mode și se pot crea rutine, pentru activarea automată a acestuia.
Nu știm încă când va fi disponibilă actualizarea stabilă pentru OnePlus 6 și 6T.